Publicat de: reACT | martie 31, 2009

Halim baba! Sau Halim Baba?!

picture-002

Astăzi a avut loc cel de-al doilea training organizat de SynergEtica, de data aceasta cu sprijinul AIESEC . În cadrul acestei întâlniri am reuşit: să îi cunoaştem mai bine pe cei din celelalte echipe dar nu numai, ci şi pe noi înşine şi posibilităţile creativ-inovatoare de care putem da dovadă (le puteţi vedea mai sus). Am învăţat să fim mai sociabili, mai deschişi şi mai încrezători în şansele noastre de reuşită în ceea ce priveşte implementarea strategiei. De reţinut este că nu suntem echipe adverse, pentru că toţi luptăm practic pentru aceeaşi cauză.

Titlul “Halim baba” a pornit de la prima probă, când (după ce am fost împărţiţi în echipe) a trebuit să ne alegem un nume de echipă, să desenăm un logo şi să avem un strigăt (shout). Nu vă pot reproduce strigătul nostru, dar vă pot arăta o poză (destul de sugestivă, zic eu) cu opera noastră de artă, pe care o puteţi admira mai sus.

Tot mai jos am postat textul pe care l-am creat în timpul uneia dintre probe. Am fost împărţiţi în echipe, după care a trebuit să facem o listă cu 3 cuvinte care ne caracterizează pe fiecare în parte. La sfârşit (abia!) am aflat că trebuie să scriem un text în care să le includem pe toate – din păcate, nu foarte coerent; nouă ni s-a părut totuşi amuzant. Vă las să vă delectaţi citindu-l şi ţineţi-ne pumnii pentru mâine! Mergem la Metrorex.

O seară în spiritul Bunului Simţ fără muzică la difuzoare sau găuri de bormaşină,

Vă urează Alexandra în numele aceleiaşi echipe reACT 🙂

Costineşti, 1976 (iarna)

Megaconcert Radiohead cu Beatles în deschidere la Iarna Manelelor.

Trancerul Guţă i-a înecat pe Beatelşi într-un mod pufos, hrănitor şi sănătos cu ceafă de porc în marea roz (colorată cu Lenor). Nehotărâta Eva Green (soră cu Eva Brown) şi impulsiva Meg Ryan dădeau cu buricul de pământ la concertul Radiohead. Barmanul James Blunt îi dă verde de Paris/Tokio/Milano lui Amelie, care ajunge în Grey′s Anatomy. Ambiţia lui John Lenon era să găsească o femeie vorbăreaţă şi antropocentrată la galeriile de fotografie franţuzească. „lol”. Un fan din public, Hannibal Lector, în spiritul său ludic îi taie unghiile lui John Lennon cu coasa lui Moromete. Catrina zise: „LOL”.

Aceasta este viziunea noastră perfecţionistă asupra lumii. Dacă apar manifestări neplăcute adresaţi-vă medicului sau farmacistului.

Reclame

Responses

  1. Hai, ca am facut echipa buna. Rezultatul colaborarii vorbeste de la sine :))

  2. Mi se pare si normal 😀 😛 Poate mai colaboram si pe viitor :).

  3. Eu sunt HALIM BABA, maestrul shaormar de la Genin si ele sunt fetele mele dansatoare din buric la harem: Kebabazada, Shaormazada, Sheherezada, Ileahnazada si Halinziada.

    Strigatul nostru e dansul din buric + halem halem al huchum.

    Suna telefoaneleeee, ca draciii!!!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: